Cât de respectați sunt profesorii din România

Cât de respectați sunt profesorii din România
Publicat: 05/10/2015, 14:20

Un studiu realizat de Asociația Triple Helix, pe baza datelor culese de Daedalus Online, și dat publicității luni, de Ziua Mondială a Educației, arată că profesorii din România sunt respectați de părinți, dar nu și de elevi, însă, cu toate acestea, doar unul din patru părinți și-ar încuraja copiii să devină profesori.

Conform studiului, 16,7% dintre români au pus pe primul loc profesorii atunci când li s-a cerut să ordoneze zece profesii prin prisma respectului personal pentru acestea. Pe primul loc este profesia de doctor, aleasă ca fiind cea mai respectată profesie de către 4 din 10 români. Apoi, în ordine, sunt respectate ocupațiile de profesor, cercetător, preot, programator, avocat, inginer, consultant în management, contabil și economist.

„Datele studiului pun în evidență un fenomen interesant – în ciuda respectului mare pe care românii îl au față de meseria de profesor, doar unul din patru (26%) și-ar încuraja copiii să îmbrățișeze această profesie. Cu această cifră, ne situăm sub media țărilor incluse în Studiul Global privind Statutul Profesorului”, spune Irina Anghel Enescu, fondatoarea Triple Helix.

Studiul mai arată că în România numărul celor care și-ar încuraja copiii să devină profesori este mai mic decât în țări precum China (48%), Coreea de Sud (45%), Singapore (35%) sau Statele Unite (32%), dar mai mare decât în țări precum Franța (23%), Germania (18%) sau Portugalia (12%).

Potrivit studiului, doar 14% dintre români consideră că profesorii sunt respectați de către copii, cifră cu care România se situează pe unul dintre ultimele locuri, raportat la țările incluse în Studiul Global referitor la Statutul profesorului.

„Comparându-ne cu țările analizate de Studiul Global referitor la Statutul Profesorului, datele noastre plasează România pe primul loc în ceea ce privește respectul părinților față de profesia de profesor, dar pe unul din ultimele locuri în ceea ce privește percepția adulților cu privire la respectul copiilor pentru profesori. Este o combinație nefirească și îngrijorătoare pentru competitivitatea viitoare a țării,” a mai spus fondatoarea Triple Helix.

Mai mult, conform studiului, chiar și în cazul adulților respectul pentru profesia de dascăl se erodează la generația tânără. Astfel, românii de peste 45 de ani pun pe primul loc această profesie în proporție de 25%, spre deosebire de o pondere de numai 10% în cazul celor care au vârstă între 18 și 35 de ani. De asemenea, respectul pentru această profesie este dublu în orașele mici și în mediul rural, prin comparație cu București (20% versus 10%).

Datele pentru acest studiu au fost culese în perioada 25-30 septembrie 2015, folosind panelul Daedalus Online, pe un eșantion de 511 persoane, reprezentativ pentru populația României cu vârsta între 18 și 65 de ani.

Studiul Global referitor la Statutul Profesorului (luat ca referință pentru studiul Triple Helix) este realizat de Fundația Varkey, cea care acordă Global Teacher Prize – premiul de un milion de dolari acordat anual unui profesor de oriunde din lume, ales pentru contribuții excepționale la dezvoltarea profesiei de dascăl. Și profesorii români pot aplica pentru acest premiu, Global Teacher Prize fiind o competiție internațională, deschisă cadrelor didactice care predau copiilor între 5 și 18 ani, iar termenul limită de depunere a aplicațiilor pe website-ul www.globalteacherprize.com este 10 octombrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?